Eveniment major la Chișinău. Va avea loc Asambleea anuală a Federaţiilor Europene de tenis
Republica Moldova va fi gazda unui eveniment major în 2016. Asambleea anuală a Federaţiilor Europene de tenis va avea loc la Chişinău în luna martie. În ţara noastră ar putea veni mai multe vedete ale tenisului cu ocazia acestei întruniri.
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Tenis, Marina Tauber a participat zilele trecute la Asambleea anuală a Federaţiilor Europene în Lausanne. La eveniment s-a luat decizia ca ţara noastră să găzduiască acest eveniment în 2016. Moldova va primi oaspeţi din peste 50 de ţări, majoritatea fiin preşdinţii forurilor naţionale.
Marina Tauber susţine că a convins conducerea Federaţiei Europene printr-un spot video despre ţara noastră.
"Este o onoare mare pentru noi. Este un pas foarte important. Este ceea ce noi niciodată nici nu ne-am gândit ca să primim ca recunoştinţă din partea Federaţiei Europene de Tenis pentru tot ce a fost făcut în ultimii ani", a spus președintele FTM, Marina Tauber.
La Asambleea anuală a Federaţiilor Europene de Tenis s-au discutat mai multe probleme din tenisul moldovenesc, dar şi proiectele pe viitor.
Unul dintre ele este programul de instruire a antrenorilor care va fi lansat în timpul apropiat la noi în ţară cu suportul forului european şi cel internaţional.