Proiectul politicii bugetar-fiscale, APROBAT de Guvern. Prevederile documentului
Guvernul a aprobat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2015. Potrivit condițiilor documentului sunt prevăzute scumpiri pentru alcool şi ţigări. Astfel, accizul pentru 1000 de ţigări va creşte cu cinci lei, cel pentru bere se va majora cu 13 bani pentru un litru, iar pentru votcă va fi mai mare cu aproape cinci lei.
Documentul vine cu accize mai mici pentru maşinile pe benzină cu o vechime de până la 10 ani şi cu un volum al motorului de până la 2.000 de centimetri cubi. În cazul celor pe motorină, accizele vor creşte pentru toate categoriile.
Anul 2015 va aduce şi alte cheltuieli pentru proprietarii maşinilor. Taxa de drum va fi majorată cu 50 la sută. Aceasta va varia între 960 şi 10.000 de lei, în funcție de capacitatea motorului.
O altă majorare de acciz vizează carburanţii. Pentru o tonă de benzină, accizul va creşte cu peste 200 de lei, iar în cazul motorinei - cu mai mult de 90 de lei.
Săptămâna viitoare proiectul politicii bugetar-fiscale va ajunge pe masa deputaților.