Sezonul de încălzire în Capitală ar putea fi încheiat. DATA când livrarea căldurii va fi sistată
Sezonul de încălzire în Capitală ar putea să fie încheiat pe data de 10 aprilie. Anunțul a fost făcut dimineață de viceprimarul Vlad Coteț, în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei.
"Eu aș propune încheierea sezonului de încălzire începând cu data de 10, deoarece atunci începe vacanța pentru copii, dar și vremea se încălzește, așa că această dată este oportună", a explicat Coteţ.
Primarul Dorin Chirtoacă a susținut decizia domnului viceprimar și a declarat că această dată este una prielnică, însă mai trebuie de văzut cum va fi vremea până atunci.
"Poate că aveţi dreptate. Din punctul meu de vedere livrarea agentului termic ar fi putut să fie încheiat mult mai devreme, chiar și la începutul acestei luni, dar mă rog. Oricum fiecare cetățean este liber să închidă singur când vrea, dacă consideră necesar", a spus edilul.
Sezonul termic 2014-2015 a început, în Capitală, în data de 14 octombrie.
PUBLIKA.MD aminteşte că pentru sfârşitul săptămânii meteorologii au anunţat vreme frumoasă şi temperaturi în creştere.