RAZII în mai multe blocuri din Capitală! Ce au descoperit pompierii este foarte PERICULOS (VIDEO)
Pompierii au efectuat, astăzi, razii în mai multe blocuri din Capitală, care nu sunt conectate la reţeaua de gaze naturale. Verificările au avut loc după ce, duminică, o fetiță de 11 ani a ajuns la spital cu arsuri în urma unei explozii care s-a produs în apartamentul în care se afla. Salvatorii au depistat, mai multe butelii cu gaz, montate ilegal.
În acest cămin din Capitală în mai multe bucătării, care au o suprafaţă de doar 10 metri pătraţi, locatarii au instalat câte 4 şi chiar 5 butelii cu gaz. În caz de incendiu o explozie ar distruge un etaj întreg unde locuiesc în medie câte 15 oameni.
"Acestea sunt prevăzute pentru reţelele de apeduct. Nici nu sunt furtunuri prevăzute pentru gazificare. În orice moment poate să aibă o fisură, o crăpătură şi să aibă loc scurgeri. În al doilea rând poate avea loc şi o intoxicaţie", a spus salvatorul, Alexandru Grigoriopoli.
Pompierii spun că este dificil pentru ei să ţină evidenţa tuturor încăperilor conectate la butelii de gaz:
"În orice moment poate avea loc o explozie. Pompierul intervine şi nici nu ştie ce se află în încăpere. Avem patru butelii la număr".
Cei mai mulţi locatari spun că nu se conectează la reţeaua de gaze şi nu vor să folosească reşouri, pentru că serviciile sunt costisitoare:
"Nu le scoatem pentru că nu avem plită electrică. Dar acum am înţeles că se scumpeşte şi lumina"
"Lumina este mai scumpă. Lumina vine câte 250 de lei, iar pentru gaz plătesc 100 de lei şi îmi ajunge pe trei luni. Diferenţă este".
"Amenzile la astfel de încălcări sunt de 200 de lei, dar putem spune că aceste sancţiuni nu îi fac pe oameni riscurile la care sunt supuşi. Potrivit statisticii, în anul 2014 am avut 27 de incendii care au la bază încălcarea regulilor de exploatare a instalaţiilor cu gaze", a spus ofițerul de presă al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Liliana Pușcașu.
Duminică, într-un apartament din Capitală s-a produs o explozie provocată de o butelie cu gaz instalată în subsolul blocului. În urma deflagraţiei o fetiţă de 11 ani a fost transportată la spital cu diverse arsuri.