Le câștiga încrederea, apoi le jefuia! O moldoveancă, condamnată la ani grei de închisoare în Rusia
Embed:
O moldoveancă a fost condamnată la 10 ani şi şase luni de închisoare de un tribunal de la Moscova. Femeia în vârstă de 33 de ani a fost găsită vinovată de jefuirea mai multor persoane în etate.
Potrivit presei din Rusia, moldoveanca lucra în calitate de femeie de serviciu într-o biserică din Moscova. Anume acolo făcea cunoştinţă cu viitoarele victime, cu care se împrietenea, pentru ca mai apoi să-i deposedeze de bani.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpata trebuie să le plătească victimelor 240 de mii de ruble, adică peste 74 de mii de lei, drept daune morale.
Femeia a fost reţinută de autorităţi în decembrie 2013.