Președintele FIFA vrea sancțiuni DURE pentru fanii și jucătorii care fac gesturi rasiste
Scandările rasiste ale fanilor ar putea costa scump echipele! Înainte de alegeri, președintele FIFA, Sepp Blatter cere pedepse mai dure pentru cei care se fac vinovaţi de acte de rasism.
Sepp Blatter consideră că actualele măsuri luate împotriva fanilor și a jucătorilor care se fac vinovați de gesturi rasiste sunt ineficiente. Preşedintele FIFA consideră că excluderea din competiții sau retrogradarea ar putea fi soluții mai bune.
"Trebuie să ne folosim de reguli pentru a suspenda echipele vinovate, pentru a le lua punctele sau chiar pentru a le retrograda dacă rasismul persistă. Dacă se aplică sancţiuni financiare, atunci se vor găsi mereu bani pentru a achita amenda. Nu putem lupta împotriva rasismului doar cu bani", a declarat președintele FIFA, Sepp Blatter.
Blatter a început deja campania electorală pentru următoarele alegeri din cadrul FIFA şi susține că a cheltuit peste 700 de milioane de dolari pe întreg continentul african pentru programe anti-rasism.
Blatter a fost susţinut în acest demers chiar și de către adversarii săi de la alegeri, prințul Ali bin Al Hussein, Michael Van Praag și Luis Figo, care au participat şi ei la reuniunea forului internaţional din Egipt.
- Scandal în Campionatul Rusiei! Motivul pentru care un fotbalist de culoare a refuzat să intre pe teren
- Ar putea cere despăgubiri de la FIFA! Reprogramarea mondialului din 2022 a stârnit un val de nemulţumiri
- Bătaie din cauza drapelului Rusiei! Suporterii ucraineni s-au luat la harţă cu fanii francezi în timpul unui meci