Bonni şi Clyde de Leova! Un cuplu de jefuitori a ajuns pe mâna poliției (VIDEO)
Hoţie în stilul celebrilor tâlhari americani Bonni şi Clyde. Un cuplu de jefuitori moldoveni a fost reţinut de poliţie în această seară după ce au furat 10 laptopuri dintr-un magazin de electrocasnice din oraşul Leova.
Bărbatul şi femeia, în vârstă de 43 și respectiv 40 de ani, au acţionat în momentul în care vânzătorul era plecat să ia masa.
Nici gratiile, nici lacătul dublu nu i-au împiedicat pe hoți, aceștia au reușit să deschidă ușa, au sustras laptopuri și au plecat. Şi asta s-a întâmplat în plină zi.
"În timpul prânzului, la ora de masă s-au furat notebook-urile. - Cum au reușit să intre? -Nu știm nici noi. - Dumneavoastră ați venit și ce ați văzut? - Era ușa deschisă, prețurile date jos și notebook-urile nu mai erau", a explicat vânzătorul.
Proprietarul magazinului crede că furtul a fost unul planificat.
"De lucrul acesta am aflat de la un prieten. - Cel puțin un laptop costă în mediu ... - Undeva șase, șapte mii de lei, cam așa. Cred că acționează de mai demult timp, pentru că a fost ales timpul bine, cheile... n-a fost spart, nu a fost distrus nimic. Anterior ați mai avut astfel de situații? - Nu, nu", a spus proprietarul magazinului.
Hoții au fost reţinuţi în timp ce se îndreptau spre Capitală.
"Este vorba despre o doamnă și un domn care se deplasau într-o mașină marca Mercedes, în interiorul căreia au fost depistate calculatoarele sustrase, dar și mai multe obiecte care indică că anume ei au comis infracțiunea. A fost dispusă începerea urmăririi penale conform articolului 186 aliniatul patru, cod penal, furt comis în proporții mari", a precizat șeful secției urmărire penală Leova, Mihai Iuzu.
Hoții riscă să stea după gratii între cinci şi zece ani.