Trei localităţi, FĂRĂ LUMINĂ din cauza vântului puternic care s-a abătut peste Moldova
Ploile din ultimele zile au inundat mai multe gospodării din ţară. Ieri, salvatorii au pompat apa din casele oamenilor, care locuiesc în Mereni, raionul Anenii Noi şi oraşul Hînceşti. Totodată, trei localităţi din trei raioane rămân fără lumină şi la această oră.
Oamenii din satul Nimoreni, Ialoveni, spun că au stat o zi întreagă fără lumină:
"Cam des la noi lumina se stinge. Poftim intrați. Iată stăm cu lumânarea, cu copii mici. Ne descurcăm câte puţin. Ce să facem? Copiii vor un ceai, vor un terci cald, cu lumânarea facem mâncare, pe întuneric".
"- Cum vă descurcați fără lumină? – Da cum, cu lanternele. E foarte urât. Vii de peste hotare și stai aici fără lumină, fără nimic. E greu".
"De ieri s-a stins lumina. –Nu e bine deloc. Nici lecțiile nu le pot face fără lumină. - Stați cu lumânarea? Cum stați? – Nu, cu telefonul".
Din cauza vântului puternic, un alt copac s-a prăbuşit aseară peste un microbuz cu pasageri. S-a întâmplat pe strada Cornului din sectorul Buiucani al Capitalei. În vehicul se aflau şoferul şi alte opt persoane, însă nimeni nu a avut de suferit.
Atât microbuzul, cât şi o altă maşină aflată în preajmă au fost grav avariate.
"M-am oprit lângă școală, s-au coborât niște oameni și m-am pornit, iar în acest timp copacul a căzut peste mașina mea. A avariat motorul, capota, geamurile din dreapta toate. Oamenii s-au speriat", a explicat şoferul microbuzului.
Copacul a distrus nu doar microbuzul, dar și un automobil din preajmă.
"Am venit de la serviciu, am parcat masina, am intrat în curte și a căzut copacul, a fost vreo 10 secunde. Parbrizul... în salon e deteriorat tot, ambele aripi din față", a spus şoferul automobilului.
Tot ieri, salvatorii au reuşit să coboare mai multe ţigle metalice, care riscau să se prăbuşească de pe acoperişurile a două blocuri din centrul Capitalei.
PUKLIKA.MD aminteşte că meteorologii au emis Cod Galben de vânt puternic şi precipitaţii torenţiale pentru 6-8 aprilie.
Social