AMENINŢĂ cu proteste şi vor MODIFICĂRI la Bugetul de stat. Ce mai propun sindicaliştii
Sindicaliştii ameninţă cu proteste, fiind nemulţumiţi că nu au fost consultaţi de Executiv înainte de a fi aprobat bugetul de stat. Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor s-au întâlnit, în această dimineaţă, cu premierul Chiril Gaburici şi i-au prezentat un şir de revendicări privind revizuirea cheltuielilor.
Într-o conferinţă de presă, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor a cerut ca salariul minim să fie de 60 la sută din salariul mediu pe economie, reducerea TVA pentru mai multe mărfuri sociale, inclusiv produse alimentare, dar şi majorarea cu 15 la sută a cheltuielilor din bugetul de stat pentru asistenţa medicală.
"Ne deranjează majorarea cotei tranferării către CNAM pentru fondurile obligatorii de asistenţă medicală cu creşterea de un procent de la sindicate şi patronate", a declarat președintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Oleg Budza.
De asemenea, sindicaliştii propun excluderea impozitului unic pentru persoanele fizice, perfecționarea legislaţiei muncii şi adaptarea acesteia la standardele europene. Dacă Guvernul va respinge propunerile, sindicaliştii spun că vor ieşi în stradă.
"Am încercat ca să fim proactivi, să participăm la elaborarea acestor legi, să venim cu argumentele noastre, să vedem cât este de echitabil. Dacă vom fi ignoraţi şi nu vor fi luate în considerare propunerile noastre nu ne rămâne altceva decât să ieşim la proteste", a spus secretarul confederal, Nicolae Suruceanu.
Anterior, sindicaliştii s-au întâlnit şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi cu premierul Chiril Gaburici. Şeful executivului a dat asigurări că toate revendicările Confederației Naţionale a Sindicatelor vor fi analizate atent şi va fi luată o decizie.