Ultimele pregătiri pentru etapa a doua din MotoGP. Ce spun Rossi şi Marquez
Piloţii fac ultimele pregătiri pentru a doua etapă a Motomondialului de viteză. Înainte de Marele Premiu al Statelor Unite, principalul favorit este considerat campionul mondial Marc Marquez.
A doua etapa din Campionatul Mondial de Motociclism Viteză se va desfășura în acest weekend pe circuitul din Austin, Texas.
Valentino Rossi a câștigat în urmă cu două săptămâni, în nocturna din Qatar prima cursă a sezonului și a devenit liderul clasamentului general pentru prima dată în ultimii 4 ani.
Cu toate acestea, Rossi, care a ajuns la a 109-a victorie din carieră, nu este considerat favorit la primul loc în Statele Unite. Italianul spune că Marquez are şanse mari să se impună la Austin, însă şi el speră cel puţin la locul trei.
"Pe acest circuit, Marc Marquez a fost întotdeauna foarte, foarte puternic chiar de la prima sa sesiune de teste. Acest circuit este favorabil pentru Honda, dar mai ales pentru Marquez. La fel ca şi anul trecut, pot să zic că dacă nu voi avea probleme cu pneurile, pot spera la un loc pe podium", a declarat pilotul Valentino Rossi.
Campionul mondial, Marc Marquez spune că îi place să evolueze pe circuitul de la Austin şi speră să obţină prima sa victorie din acest sezon.
"Îmi place circuitul din Statele Unite ale Americii, atât cel de la Austin, cât şi cel de la Indianapolis. Pot să spun că este o atmosferă frumoasă şi mă simt mai încrezător în forţele proprii aici. Prognoza meteo nu este atât de bună, dar sperăm că duminică va fi un circuit uscat", a spus Marc Marquez.
În 2013, atunci când s-a desfăşurat prima cursă de MotoGP pe circuitul de la Austrin, Rossi a încheiat pe locul 6, iar anul trecut a fost al 8-lea. În 2014, weekend-ul a fost dominat de către campionul mondial, Marc Marquez, care s-a impus pentru a patra oară în Statele Unite și pentru a doua oară consecutiv în Texas.
Marele Premiu al Statelor Unite va avea loc duminică.