Pregătiri de Paşte într-o familie din satul Lozova (VIDEO)
Până la Paşte au rămas ore numărate, iar în gospodăriile moldovenilor este mare agitaţie. Pregătirile sunt în toi şi într-o familie din satul Lozova, raionul Străşeni, unde, de dimineaţă, părinţii, ajutaţi de cei şase copii, pregătesc masa de sărbătoare şi fac ordine prin gospodărie.
Deşi familia are venituri modeste, bucatele tradiționale nu vor lipsi de pe masa de sărbătoare.
''Pentru această sărbătoare avem răcituri, pârjoale vom face. O găină am tăiat și o vom face în cuptor. Nu avem un serviciu stabil, că este puțin plătit. Și ne descurcăm cam greu. Am împrumutat o mie de lei ca să facem masa pentru Paște'', spune mama Tatiana Chiriţa din Lozova.
''E o sărbătoare una în an și e sărbătoare mare și sfântă și trebuie să ne pregătim. Post am ținut în prima săptămână şi săptămâna asta".
Cei șase copiii ai familiei nu stau deoparte şi îşi ajută părinţii care şi cum poate:
''Noi facem curat în casă.''
''La mâncare îmi place să toc carnea. Numai când sunt sărbători sau zile de naștere dau carnea. Deobicei numai pârjoale facem.''
Micuţii spun că sărbătorile pascale au şi o semnificație deosebită pentru ei:
''Noi vopsim ouăle în culoarea roșie pentru că semnifică sângele lui Iisus Hristos. Când a fost răstignit pe cruce, o doamnă a luat un coș cu ouă fierte și le-a pus la picioarele lui și ea s-a rugat și când s-a uitat la coș, ouăle erau roșii.''
''Ne unim în familie și sărbătorim împreună.''
- Pregătiri pentru Paşte! Cum arată coşurile din nuiele împletite de o familie de meşteri din Soroca
- Peste 1.000 de copii orfani vor privi spectacole cu păpuşi, oferite prin contribuţia "Edelweiss"
- Paştele în familie. Cum se întâmplă acest lucru la Sângera (VIDEO)
- ATENŢIE! Ouăle consumate în exces, PERICOL pentru sănătate