DRAMA unei femei care a fost abandonată de familie şi trăieşte într-o peşteră (FOTO)
O femeie în vârstă de 52 de ani din China locuieşte într-o peşteră de doi ani, după ce familia a abandonat-o.
Inițial, aceasta a stat la un cămin, însă a fost nevoită să plece, după ce s-a certat cu o altă persoană găzduită acolo. Astfel, chinezoaica nu a mai avut de ales decât să se mute într-o peșteră de 100 de metri pătrați, aflată la marginea orașului Yichang, potrivit romaniatv.net.
Femeia strânge apă de ploaie pentru a avea ce să bea, dar și pentru a găti și a spăla. În ceea ce privește mâncarea, Du cultivă varză la ieșirea din peșteră.
Patul și l-a confecționat chiar ea, din bețe de bambus, iar pe post de masă are o cutie de lemn.
Din cauză că nu are un loc de muncă, singurul venit al femeii este ajutorul guvernamental de 16 dolari pe lună. Însă, de când povestea ei a devenit cunoscută, Du primește ajutor din partea diverselor persoane care o vizitează.
"Nu am unde să merg în altă parte. O să rămân aici, unde măcar am un acoperiș deasupra capului", a spus femeia.