Medicii sunt nemulţumiţi că nu li s-au majorat şi lor salariile
Dacă pedagogii şi funcţionarii publici se vor bucura în acest an de creşteri de lefuri cu 25 şi, respectiv, cu 12 la sută, medicii rămân în continuare în aşteptarea unor majorări salariale. Ministrul Sănătăţii spune că nu sunt bani pentru creşterea retribuţiei muncii. Aşa că angajaţilor din medicină le rămâne să se descurce cum pot.
Medicii sunt nedumeriţi de ce Guvernul nu s-a gândit şi la ei atunci când a majorat salariile unor categorii de bugetari.
Reprezentanţii Direcţiei municipale sănătate spun că, din cauza remunerării inadecvate, cei mai buni medici pleacă în instituţiile private sau peste hotare.
Ministrul Sănătăţii strânge din umeri. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, salariul mediu în medicină este de 2 mii 800 de lei pe lună.