Problemă pentru autorităţi. Topul celor mai aglomerate puşcării din Moldova
Instituțiile penitenciare din Moldova nu mai fac faţă numărului mare de deţinuţi, iar unele sunt chiar supraaglomerate. Situaţia este agravată de faptul că anul trecut numărul condamnaţilor a crescut cu şapte la sută.
Conform datelor statistice, în luna ianuarie, în penitenciarele şi centrele de detenţie se aflau peste şapte mii de condamnaţi şi persoane aflate în arest - cu 500 mai mult decât în aceiaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai aglomerată este instituţia penitenciară nr. 13 din Capitală. Numărul maxim de persoane care pot fi ţinute aici este 1.000. Însă la începutul anului aici erau 1.203 de condamnaţi, cu 11 la sută mai mult decât anul trecut.
În Taraclia sunt deţinute 432 persoane, pe când limita este de 400. Timp de un an numărul deţinuţilor a crescut aici cu 21 la sută.
În penitenciarul nr. 11 din Bălţi sunt 520 de locuri, iar numărul condamnaţilor de aici este 532. Iar la Soroca limita de 800 deţinuţi a fost depăşită cu 7.
În acest context, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a propus soluţionarea acestei probleme prin înlocuirea arestului cu măsuri preventive mai puţin aspre.