PARAZIŢII atacă albinile din Moldova. Prisăcarii fac prognoze sumbre
Producţia de miere în ţara noastră va fi mai mică în acest an, iar acest produs preţios va fi mai scump. Asta din cauza unei specii de paraziţi, care a ucis sute de familii de albine.
Apicultorii spun că dăunătorii s-au dezvoltat din cauza secetei din toamna anului trecut. Unii apicultori au pierdut şi peste 80 la sută din familiile de albine, în această situaţie ei nu exclud că se va scumpi şi mierea.
"Anul acesta nu o să mai avem miere. Nu o să avem de unde, nu o să avem. Preţul poate să crească acolo cu un cinci, zece lei", profeţeşte prisăcarul Vasile Ţurcan.
Albinarii spun că nu au reuşit să aplice la timp tratamentele necesare pentru protejarea albinelor, pentru că nu au fost anunţaţi la timp despre dezvoltarea parazitului Varroa.
"În toamnă am intrat cu 280 de familii şi am rămas cu 30. Păduchele Varroa a afectat tare familiile de albine. Trebuie ca să le restabilească apicultorii trebuie doi, trei ani pentru a munci", spune Vasile Ţurcan.
Preţul cu ridicara al unui kilogram de miere variază între 40 şi 50 de lei, iar în pieţe produsul costă între 70 şi 75 de lei.