Mai puțini bani pentru sănătate! Riscurile reducerii bugetului pentru Centrele de Sănătate Publică
Centrele de Sănătate Publică din Moldova vor primi, în acest an, mai puţini bani. Bugetul prevăzut pentru acest domeniu este cu 11 la sută mai mic decât în 2014, diferenţa fiind de 22 de milioane de lei.
Medicii, dar şi reprezentanţii Sindicatului "Sănătatea" avertizează că reducerea finanţării în acest domeniu va afecta sănătatea populaţiei.
Specialiştii din domeniul sănătăţii publice susţin că primesc lefuri mai mici din data de 1 aprilie. Ei sunt remuneraţi doar pentru responsabilităţile de bază, nu şi pentru sarcinile suplimentare. Medicii admit că în aceste condiţii nu vor putea fi prevenite răspândirea infecţiilor.
"Asistenţii mei, în legătură cu aceea că nu au fost remuneraţi, refuză să îndeplinească oarecare activităţi. Multe activităţi sunt nevoită să le îndeoplinesc singură, dar fizic, e imposibil de îndeplinit acest lucru", a precizat şefa de secţie de la Centrul de Sănătate Publică din Hânceşti, Ecaterina Pascul.
Şi testele HIV/SIDA ar putea să nu fie realizate.
"Pierdem facilităţile pentru infecţiile HIV/SIDA fiindcă aici ni se dădea şi adaus pentru concediu şi o remunerare pentru o nocivitate mai sporită", a declarat șeful laboratorului mibrobiologic, Domnica Aga.
Reprezentanţii Sindicatului "Sănătatea" avertizează că ţara noastră nu va face faţă unei eventuale epidemii din cauza finanţării insuficiente a sănătăţii publice.
"Impunerea pentru a presta servicii suplimentare în alte funcţii fără remunerare nu este legiferat. Ei au tot dreptul să îndeplinească acele funcţii pentru care sunt plătiţi", a declarat vicepreședintele Sindicatului "Sănătatea", Mihai Dudca.
Potrivit bugetului de stat pentru 2014, în domeniul sănătăţii publice au fost cheltuite 196 de milioane 908 mii de lei. Pentru anul acesta, însă, au fost planificate doar 174 de milioane 737 de mii de lei.
Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că finanţarea nu a fost redusă.
În ţară sunt 36 de centre de sănătate publică, în care activează 557 de specialişti. Salariu mediu al unui medic din domeniu este de până la 2.000 de lei.