PREGĂTIRI pentru grătarul de 1 mai. Cumpărătorii au făcut cozi la piețele din Capitală
Carnea pentru frigărui, cârnăciorii, zarzavaturile şi berea sunt la mare căutare, zilele acestea. Mulţi oameni s-au aprovizionat din timp cu produse pentru petrecerile la iarbă verde. Totuşi, comercianţii spun că, în acest an, au mai puţini cumpărători, din cauza vremii nepotrivite pentru picnicuri.
Un kilogram de mici sau cârnăciori costă aproximativ 70 de lei, iar carnea de porc se vinde cu până la 90 de lei. Preţul pulpelor de găină variază între 45 şi 55 de lei pentru un kilogram.
"Pentru doritorii de a ieşi la iarbă verde în zilele următoare, magazinul nostru vine cu oferte, avem diverse tipuri de carne. De obicei numărul creşte, însă totul depinde de timpul de afară. Cei mai întrebaţi sunt frigăruii de porc şi cârnăciorii, carnea de găină este mai puţin întrebată", a spus PR managerul unui magazin, Natalia Șlepțov.
Oamenii spun că vor merge la picnic indiferent de timpul de afară:
"Am venit după cârnăciori. Vom face un grătar ca de 1 Mai. Importantă este atmosfera de familie".
"Am reuşit să cumpărăm roşii, castraveţi, fructe, câțiva cârnăciori. Vom petrece cu rudele, apropiaţii şi prietenii".
La pieţele din Capitală, cumpărătorii au făcut cozi la tarabele cu legume. Un kilogram de roşii costă 35 de lei, iar castraveţii 25 de lei. Ridichea este vândută cu 16 lei, iar un kilogram de varză costă 18 lei.
"Sunt cumpărărtori dar tot se diferă de căldurile care au fost la Paşti. Se observă că e mai puţină lume. Ridichioara merge bine cu cepuşoara că aceasta este salata de primăvară. Puţin ridichea s-a scumpit"
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, vremea se încălzeşte până la 23 de grade Celsius.