Şi-a luat revanşa. Olimpus-85 a câştigat pentru a patra oară Cupa Moldovei la handbal masculin
Olimpus-85 a câştigat pentru a patra oară Cupa Moldovei la handbal masculin. Echipa antrenată de Nicolae Gomeniuc a învins în finala de la Chişinău, PGU Tiraspol.
Handbaliştii de la Olimpus-85 au câştigat Cupa Moldovei, după ce au învins în finală marea rivală, PGU Tiraspol. Gruparea din Capitală a început bine meciul şi la pauză conducea deja cu 18-10.
Olimpus şi-a continuat evoluţia bună şi în repriză secundă iar în cele din urmă s-a impus cu scorul de 36-25. Cel mai bun jucător al meciului a fost Alexandru Lupaşco de la echipa învingătoare, care şi-a trecut în cont zece puncte.
"Ne-am pregătit de acest meci, însă foarte mult efort am depus în campionat. Încă de atunci am avut mai mulţi jucători accidentaţi, iar unii avut nevoie chiar de intervenţii chirurgicale", a spus antrenorul echipei tiraspolene, Aleksandr Kovalciuc.
Olimpus şi-a luat revanşa în faţa formaţiei din Tiraspol, după ce în această lună a pierdut titlul în ultima etapă din campionat.
Echipa din Chişinău a cucerit pentru a patra oară Cupa Moldovei la handbal, însă sezonul nu s-a încheiat pentru Olimpus. Formaţia antrenată de Nicolae Gomeniuc mai are de jucat opt meciuri în campionatul Ucrainei.
"Avem şanse mari să ajungem până pe locul trei în campionatul Ucrainei. Principalul obiectiv pentru noi este să jucăm cât mai bine, cât mai profesionist, după care să plecăm liniştiţi în vacanţă", a declarat jucătorul Olimpus, Alexandru Pervanciuc.
Olimpus va juca următorul meci din campionatul Ucrainei săptămâna viitoare la Chişinău împotriva formaţiei ŢSKA Kiev.