RECORD la escaladarea muntelui Matterhorn. Cât timp i-a trebuit lui Arnold pentru a urca piscul
Dani Arnold a doborât recordul mondial la escaladarea muntelui Matterhorn din Alpii elveţieni. El a urcat peste un kilometru în înălţime în doar o oră şi 46 de minute, cu zece minute mai rapid decât recordul precedent.
Italia şi Elveţia sunt despărţite de Munţii Alpi, iar vârful Matterhorn este unul dintre cele mai înalte. Alpiniştii care au o pregătire medie au nevoie de cel puţin opt ore pentru a ajunge pe pisc, însă Dani Arnold s-a descurcat de patru ori mai repede. El a parcurs cei o mie şi o sută de metri într-o oră şi 46 de minute stabilind un nou record mondial.
"Pentru un astfel de proiect nu este nevoie de un antrenament special. Trebuie să petreci cât mai mult timp în munţi, pentru a obţine experienţă. Doar aşa poţi căpăta viteză şi să ajungi la destinaţie în siguranţă", a spus alpinistul.
În vârstă de 31 de ani, Dani Arnold a obţinut un timp mai bun cu zece minute decât precedentul record, care a fost stabilit în 2009 de Ueli Steck.
Aceasta nu este prima performanţă de acest fel obţinută de elveţian. Acum patru ani el a doborât recordul de escaladare a Alpilor Bernezi. Această realizare nu a fost cel puţin egalată de niciun sportiv nici până acum.