Ziua Muncii, sărbătorită până noaptea târziu în cluburile şi parcurile din Capitală (VIDEO)
Sute de tineri din Capitală s-au distrat pe cinste de Ziua Internaţională a Muncii, până noaptea târziu. Unii au încins grătarele în parcurile din Chișinău şi au sărbătorit în răcoarea nopţii. Alţii, au preferat să petreacă în cluburi.
În cluburile de noapte, distracția a durat până spre dimineață:
"Noi acum seara ne distrăm de Ziua Muncii cu prietenii. Suntem studenți, anul patru avem dreptul să ne odihnim".
"Astăzi suntem prezenți cu prietenele cu care locuim împreună. 1 mai - Ziua Muncii, respectiv am lucrat. După o zi grea am hotărât ca să ieșim și la distracție".
"M-am odihnit cu prietenii în parc. Am făcut frigărui alături de fete, băieți, ne-am distrat. Am venit la discotecă și aici continuăm distracția".
Atmosfera a fost încinsă de dansatoarele care au urcat pe tejghea, în faţa barmanilor.
În timp ce unii tineri s-au distrat la discoteci, alții, au ales petrecerile la iarbă verde.
"Grătarul acesta nu a fost răcit de vreo șapte ore. Până când nu prăjim toată carnea, până nu vedem toți prietenii nu, nu, nu ne oprim. Și mâine și poimâne sărbătorim ziua muncii".
Oamenii care au petrecut în parcuri au lăsat în urmă mormane de gunoi. Zecile de pubele s-au dovedit neîncăpătoare pentru deşeurile menajere, aruncate de petrecăreţi.
De 1 mai, bugetarii din țară au avut liber.