Meci AMICAL între jurnaliştii sportivi şi artiştii din Moldova. Cine a câştigat (VIDEO)
Jurnaliştii sportivi au jucat un meci amical cu selecţionata artiştilor din ţara noastră. Partida a avut loc în incinta Clubului Sportiv pentru Copii şi Tineret Buiucani din Capitală şi a fost organizată cu ocazia lansării Asociaţiei Naţionale de Promovare a Mini-Fotbalului Amator.
Din echipa jurnaliştilor a făcut parte şi colegul nostru, Manuel Amarandei. Acesta a marcat cele mai multe goluri pentru selecţionata ziariştilor.
La final, echipa jurnaliştilor sportivi s-a impus cu scorul de 11-3.
"Vedetele showbiz-ului sunt mai vedete pe scenă decât în teren. A fost un meci frumos, dar dezechilibrat dacă se ne uităm la scor", a spus jurnalistul Alex Luca.
"A fost un meci uşor pentru noi. S-a simţit măiestria jurnaliştilor. Am abordat meciul destul de serios, mai ales că jucăm în această perioadă într-un turneu de futsal", a declarat preşedintele interimar APSM, Eduard Ciobanu.
"Nu este o tragedie. Astăzi pentru echipa noastră au jucat băieţi mai tineri, care au participat pentru prima data la aşa un meci. Mai avem rezerve, aşa că nu ne descurajăm", a zis interpretul Alexandru Vdovicenco.
Selecţionata jurnaliştilor sportivi din Moldova a evoluat în ultimii ani şi la mai multe turnee internaţionale, iar la două dintre ele s-a clasat pe primul loc.
Echipa ziariştilor se pregăteşte în prezent pentru o competiţie care se va desfăşura luna viitoare în Bulgaria.