FOAMETE LA PROPRIU în stânga Nistrului. Evgheni Șevciuk este pus la zid de oponenții politici
În regiunea din stânga Nistrului se instaurează foamea. O declarație oficială în acest sens a fost făcută de deputații sovietului suprem de la Tiraspol, anunță dniester.ru. Cauza acestui fenomen stă în criza economică acută de pe malul stâng.
Mai mult, în această situație nu contenesc intrigile politice. Presa din stânga Nistrului notează că opoziția îl acuză de incompetență pe liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Aceste voci sunt susținute de partidul "Оbnovlenie" și mișcarea "Narodnoe Edinstvo", dar și de fostul candidat la funcția de lider al regiunii Andrei Safonov, care în prezent se află la Chișinău din cauza că ar fi urmărit de actuala conducere de la Tiraspol.
La rândul său, Șevciuk aruncă piatra în grădina sovietului suprem cu acuzații precum că deputații nu doresc să adopte inițiativele propuse de el în domeniul economic. Totodată, actualul lider al regiunii are o serie de susținători în persoana comuniștilor de la Tiraspol.
PUBLIKA.MD menționează că localităţile din stânga Nistrului se confruntă cu cea mai mare criză economică din ultimii ani. Cheltuielile regiunii depășesc de patru ori veniturile.