Reforma PG, aprobată de Guvern. Mecanismul de numire a procurorului este unul absolut nou
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul Legii Procuraturii. Acesta prevede restructurarea instituţiei şi stabilirea unui mecanism nou de numire a procurorilor. Dacă documentul va fi adoptat de Parlament, procurorii vor avea salarii mai mari din 2016.
Printre modificările prevăzute în proiectul de lege sunt înfiinţarea a două procuraturi specializate, dar şi crearea unui mecanism nou de numire a procurorului general.
"Consiliul Superior al Procurorilor organizează concurs şi persoana selectată este propusă Preşedintelui ţării, nu Parlamentului şi preşedintele ţării va emite un decret în acest sens pentru numirea în funcţie a procurorului general. Dacă unanim a fost votată strategia eu îmi exprim încrederea că dacă nu unanim în foarte mare parte, deputaţii din parlament totuşi vor susţine aceste documente", a declarat ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu.
Documentul mai prevede ca salariile procurorilor să fie aproape cât cele pe care le primesc judecătorii. În prezent salariul minim al magistraţilor este de 10 mii de lei, astfel încât procurorii ar urma să primească cel puţin nouă mii de lei lunar. Iar ministerul de Interne a cerut ca procurorilor să le fie interzis să intervină în cazurile anchetate de poliţitie.
"Procurorul în orice moment poate retrage dosarul de la ofiţerul de urmărire penală iarăşi fără argumente eu vreau ca aceste situaţii să fie cunoscute de toţi membrii Guvernului şi oamenii să înţeleagă foarte clar că există astăzi acea problemă dintre ofiţerii de urmărire penală şi procuratură şi această situaţie să fie scoasă şi prevăzută prin lege", a declarat ministrul de Interne, Oleg Balan
"Eu n-aş vrea să fac polemică pentru că o să trebuiască să ieşim cu domnul Balan afară să discutăm. Nu este chiar aşa, Codul de procedură spune temeiurile şi de pornire şi de nepornire a urmăririi penale", a spus procurorul general, Corneliu Gurin.
Proiectul Legii Procuraturii a fost trimis spre adoptare în Parlament.