Inspiraţi de revoltele din Tunisia şi Egipt, mii de oameni din alte ţări musulmane cer demisia dictatorilor
Protestele, mişcările stradale, erupţiile violente ale manifestanţilor şi alte acţiuni anti-guvernamentale au provocat un adevărat haos în lumea arabă. Inspiraţi de revoltele din Tunisia şi Egipt, mii de oameni din alte ţări musulmane cer demisia dictatorilor.
Scumpirea alimentelor, corupţia, restrângerea libertăţii de exprimare şi condiţiile proaste de trai au creat o situaţie explozivă în Tunisia. Mişcările ample de protest au fost îndreptate împotriva preşedintelui tunisian Ben Ali, a cărui demisie era cerută încă din decembrie 2010. După 28 de zile de proteste, la care s-au alăturat sindicatele şi împotriva cărora armata a refuzat să acţioneze, Ben Ali a cedat puterea. Pe 14 ianuarie, cel care a condus Tunisia timp de 23 de ani a fugit în Arabia Saudită.
Următorul preşedinte care a căzut pradă furiilor manifestanţilor a fost Ali Abdullah Saleh care conduce Yemenul timp de 32 de ani. În Piaţa Centrală din Sanaa, dar şi în oraşele din sudul ţării, manifestanţii au scandat lozinci anti-guvernamentale.
După ce 365 de oameni au murit în urma violenţelor din Egipt, a venit rândul Libiei să-şi numere victimele. Bilanţul a ajuns la 200 de morţi. Un alt şir de revolte violente au avut loc în Bahrain şi Algeria. Cel puţin 11 oameni au murit, iar peste 600 au fost răniţi. Valul protestelor continuă şi în Maroc. Tinerii din stradă au organizat "Mişcarea 20 februarie pentru schimbare", care cere restrângerea puterilor constituţionale ale regelui, demiterea Guvernului, dezvoltarea Parlamentului şi reformarea Justiţiei.