ARUNCATE de pe BANCHETĂ. Troleibuzele din Chişinău nu sunt cel mai sigur mijloc de transport
Două femei, de 32 şi, respectiv, 45 de ani, au ajuns la spital cu diverse traumatisme în urma unui incident mai puţin plăcut.
Şoferul unui troleibuz de pe linia 3, în care se aflau pasagerele, a frânat brusc pentru a evita impactul cu un automobil, care a staţionat în faţă, fără a semnaliza.
Din cauza opririi forţate, cele două femei au fost aruncate de pe scaune. Una dintre victime s-a ales cu o contuzie cranio-cereblară, iar cealaltă şi-a fracturat mâna stângă.
"Mâna de aici de la încheietură şi aici la piept m-am lovit. Stăteam pe scaun şi în faţa mea era un scaun gol şi când el a frânat, aşa m-a aruncat. M-am lovit cu pieptul de speteaza la celălalt scaun. Nu am avut în cine să mă opresc. Să fi fost pasageri mă opream în ei, dar aşa... Numai noi două ne-am lovit şi o femeie în vârstă, dar ea nu s-a dus la spital", a spus una din femei.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. Potrivit primelor informaţii, vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul automobilului.
"Fiind examinat şoferul troleibuzului, acesta a declarat că a fost nevoit să frâneze brusc, deoarece în faţa lui era un alt automobil, astfel ar fi încercat să evite impactul între unităţile de transport. Dacă se va adeveri declaraţiile şoferului de la troleibuz, atunci persoana care ar fi provocat situaţia de accident riscă sancţiune sub formă de amendă, inclusiv şi puncte de penalizare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei municipale Adrian Jovmir.
Incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Alba Iulia cu Onisifor Ghibu, din sectorul Buiucani al Capitalei. Potrivit martorilor, în troleibuz erau în jur de 15 pasageri.