După o copilărie petrecută în orfelinat, acum trăieşte într-un bordei. Este vorba despre un tânăr din satul Şestaci, raionul Şoldăneşti, care şi-a săpat locuinţă sub pământ, la un metru şi jumătate adâncime.

A ajuns în această situaţie din cauză că n-are bani de o casă, pe care, de altfel, intenţiona să o ridice pe cei 17 ari cumpăraţi din alocaţiile sociale, acum patru ani.

Povestea de viaţă a lui Vasile Morari este tristă. Când avea doar câteva luni, a ajuns la casa de copii.

"- Mama v-a lăsat pe toţi trei în casă şi a plecat? - Da, a plecat în sat. S-a aprins întâmplător un cuptor. O vecină a văzut că iese fum negru pe fereastră. A chemat oameni din mahala şi ne-au scos din casă. Şi au chemat salvarea şi ne-a luat salvarea şi ne-a adus drept la Şoldăneşti."

Atunci, mama lui Vasile a fost decăzută din drepturile părinteşti, iar cu tatăl, care avea obiceiul să bea, n-a putut trăi decât o perioadă scurtă de timp. 

La vârsta de 17 ani a venit să-şi găsească rostul în satul Şestaci. S-a împrietenit cu oamenii din mahala şi, până acum patru ani, a locuit pe la ei. Ulterior, a hotărât să-şi ridice propria locuinţă.

"Iarna facem focul, mai pui câte un lemn pe noapte. Dacă nu nu-i, e mai frig aici. Suflă vântul, ninge, spulberă, plouă. E umezeală, plămânii trag tot mucegaiul, mirosul acesta. Aici am pornit un loc de casă, patru pe cinci. Un metru ca să sap aici pentru temelie trebuie piatră să pun. Piatră n-am, trebuie nisip şi n-am ciment", se plânge Vasile.

De ajutorul social nu mai beneficiază de doi ani pentru că este apt de muncă.
În prezent, bărbatul îşi câştigă pâinea muncind cu ziua: "Trebuie să mă ajut cu vecinii ca măcar să fiu sătul. La vecinaă, iată, am fost acolo şi am mai săpat la o vie. Mi-a plătit, mă ajută. Cu dânsa, e femeie, om deştept, cuminte, înţelept."

Vecinele spun că îl ajută cu ce pot: 

"Ni-i jale de dânsul. Eu îi spun, măi Vasile, ni-i jale. Dar e tare nervos. El nici nu e botezat, îmi pare mie. E un copil al nimănui. Îl mai hrănesc, şi vecina. Mă ajută, nu degeaba, îi plătesc."

"Nu e să spui că nu lucrează, dar n-are cine să-l ajute. Uneori suntem, uneori nu suntem ca să-i dăm o bucăţică de pâine. E suflet şi nu poţi să dai cu piciorul."

Acum, bărbatului nu i-a rămas decât speranţa că poate ziua de mâine va fi mai bună.