PROMISIUNEA făcută de John Kerry la întrevederea de la Soci cu Serghei Lavrov
Criza din Ucraina revine în atenţia miniştrilor de Externe din ţările membre ale NATO, care s-au reunit astăzi în oraşul Antalya din Turcia. La întâlnire participă şi secretarul american de Stat, John Kerry, care a efectuat marţi o vizită oficială în Soci.
Şeful diplomaţiei americane şi-a exprimat convingerea că sancţiunile împotriva Moscovei ar putea fi anulate, dacă armistiţiul din estul separatist al Ucrainei va fi respectat.
"Cred că toţi vor fi de acord că am prefera să renunţăm la sancţiuni, însă acestea sunt necesare pentru a asigura pacea în Ucraina", a spus secretarul american.
Anterior, şi ministrul rus de Externe a adoptat un ton conciliant.
"Conştientizăm că trebuie să evităm acţiunile care ar putea deteriora pe termen lung relaţiile dintre Rusia şi SUA şi colaborarea dintre cele două ţări în diferite domenii", a enunţat Lavrov.
Secretarul american de Stat a avut parte şi de cadouri. El a primit roşii, cartofi şi un tricou cu simbolistica asociată de Kremlin zilei de 9 mai. â
PUBLIKA.MD precizează că aceasta este prima vizită a unui oficial american de rang înalt în Rusia, de la izbucnirea, acum un an, a conflictului din estul Ucrainei.