Surprize de Ziua Internațională a Muzeelor. De ce vor avea parte vizitatorii
O expoziţie impresionantă de icoane, concursuri şi concerte cu muzică de calitate. Sunt doar câteva dintre suprizele pregătite pentru locuitorii şi oaspeţii Capitalei, care vor participa la manifestaţiile dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor. Evenimentul, organizat sub patronajului Ministerului Culturii, va începe în data de 16 mai.
Ziua Internaţională a Muzeelor va fi marcată concomitent la patru instituţii din Capitală. Este vorba despre Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, cel de Etnografie şi Istorie Naturală şi la casa-muzeu "Alexandr Puşkin". Pe parcursul zilei vor fi organizate o serie de acţiuni culturale, iar pe post de ghizi vor fi vedete autohtone. De asemenea, în premieră, va fi organizat un joc intelectual, la care vor participa 20 de echipe de tineri.
"Jocurile intelectuale, care se vor desfășura în cadrul Muzeului Național de Artă. Pentru echipa câștigătoare este pregătit un premiu, nu foarte mare, care va însemna mai multe cărți bune și interesante", a declarat ministrul culturii, Monica Babuc.
Şi în acest an, intrarea în muzee va fi gratuită. Totuşi, vor exista şi servicii contra plată.
"Doritorii vor putea să aleagă o scenă din cadrul expoziției și cu o haină muzeală să facă o poză, care va fi executată în 15-20 de minute, contra la o plată convențională", a spus directorul Muzeului Național de Istorie, Eugen Sava.
Iar la Muzeul Național de Artă va avea loc decernarea "Trofeului Ministerului Culturii" pentru cel mai bun muzeograf al anului.
Muzeele îşi vor deschide uşile la ora 11:00 şi vor activa în regim special până după miezul nopţii. Ziua Internațională a Muzeelor va fi marcată în Moldova al 11-lea an consecutiv.