S-au întrecut în eleganţă. Ţinutele vedetelor, mai captivante decât esenţa festivalului de la Cannes
Elita cinematografiei mondiale şi-a dat întâlnire aseară la Cannes, în prima zi a Festivalului Internaţional de Film. Nota evenimentului a dat-o drama franceză "La Tete Haute", cu legendara actriţă Catherine Deneuve. Atenţia presei a fost captată şi de ţinutele vedetelor care nu au ratat ocazia şi s-au întrecut în eleganţă.
Actriţa Julianne Moore a furat privirile tuturor după ce a apărut pe covorul roşu într-o rochie marca Armani Privé. Ţinuta i-a pus în evidenţă silueta de invidiat la cei 54 de ani. Nici Naomi Watts nu s-a lăsat mai prejos. Aceasta a ales o rochie semnată de Elie Saab, cu un decolteu adânc şi cu spatele gol.
Proaspăta mămică Natalie Portman a arătat uimitor într-o rochie ca focul de la Dior Couture. Ea a fost însoţită de iubitul său Benjamin Millepied.
Lupita Nyong'o, care a fost desemnată anul trecut cea mai frumoasă persoană din lume de către publicaţia People, a răpit privirile tuturor într-o ţinută diafană semnată de casa de modă Gucci. Actriţa Catherine Deneuve şi-a făcut apariţia la eveniment, alături de regizoarea Emmanuelle Bercot şi de colegii de platou din "La Tete Haute".
Festivalului Internaţional de Film de la Cannes a ajuns la cea de-a 68-a ediţie. 19 pelicule pretind în acest an la marele premiu al evenimentului, trofelul Palm D'Or.