ANUNȚUL Băncii Naționale în privința celor trei bănci aflate sub administrare specială
Foto: publika.md
canal tv
Cele trei bănci aflate sub administrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, funționează în regim normal, onorându-și în continuare obligațiunile față de clienți. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Presă al Băncii Naționale.
Potrivit sursei, creditul acordat de BNM acestor trei bănci reprezintă un volum suficient de lichidități care permite rambursarea deplină a depozitelor persoanelor fizice și a celor juridice.
Conform reprezentanților BNM, deponenții au acces liber la mijloacele lor bănești, pe care le pot ridica la necesitate.