Două persoane, puse sub învinuire în dosarele BEM şi BS. Cine sunt acestea
Ofiţeri ai Centrului Naţional Anticorupţie au efectuat, în această dimineaţă, opt percheziţii în birourile, maşinile şi domiciliile directorilor a şase firme, care au beneficiat de credite de la Banca de Economii, dar şi la două companii de evaluare.
Tot astăzi, două persoane au fost puse sub învinuire în același dosar. Este vorba despre Valentin Cunev, fost președinte al Consiliului de Administrație al Băncii Sociale, și Vladimir Novosadiuk, directorul agenției "Novosti-Moldova", reprezentanța din Republica Moldova a agenției ruse RIA Novosti. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.
PUBLIKA.MD aminteşte că, săptămâna trecută, doi foşti preşedinţi ai Băncii de Economii şi Băncii Sociale, dar şi trei membri ai Consiliilor instituţiilor financiare, au fost puşi sub învinuire. Doi dintre ei au primit 30 de zile de arest la domiciliu.
Potrivit procurorilor, şi fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al BEM, Grigore Gacichevici este învinuit de încălcarea regulilor de creditare, în urma cărora banca ar fi fost prejudiciată cu peste patru milioane de euro şi aproximativ patru milioane de lei.
- Vameşii şi poliţiştii de frontieră, reţinuţi la vama Leuşeni, urmează să fie puşi astăzi sub învinuire
- Amnesty International susține că Procuratura Generală a tergiversat dosarele "7 aprilie". Instituţia respinge acuzaţiile
- PERCHEZIŢII şi noi ÎNVINUIŢI în dosarele BEM şi BS. Şase firme au luat, în total, credite de 700 de milioane de lei