Sancţiuni DURE pentru Boca Juniors după incidentele din meciul cu River Plate
Sancţiuni dure pentru Boca Juniors după incidentele provocate de fanii echipei în derby-ul River Plate din Copa Libertadores. Echipa argentiniană a fost exclusă din această competiţie de Federaţia Sud-Americană de Fotbal şi amendată cu 200.000 de dolari
După ce jucătorii lui River Plate au fost atacaţi cu gaze lacrimogene la meciul cu Boca Juniors din returul optimilor de finală ale Copei Libertadores, forul sud-american de fotbal a sancţionat echipa organizatoare a partidei.
Astfel, Boca a fost exclusă din competiție, iar River Plate a obţinut calificarea directă în sferturile de finală, fără a se mai rejuca partida. În tur fusese 1-0 pentru River, iar partida retur s-a întrerupt la scorul de 0-0.
Legendara echipă argentiniană a fost amendată şi cu 200.000 de dolari. Totodată va fi nevoită să joace următoarele patru meciuri de pe teren propriu din competiţiile desfăşurate sub egida forului sud-american de fotbal cu porţile închise. Mai mult, la următoarele patru partide din deplasare oficialii clubului nu vor avea voie să vândă bilete propriilor fani.
Oficialii federaţiei au anunţat că dacă fanii lui Boca Juniors vor recidiva pe viitor, sancţiunile disciplinare vor fi mult mai dure.
Boca Juniors poate face recurs la Comisia de Apel a Federaţiei Sud-Americane în termen de şapte zile de la data anunţării deciziei.