"O zi tragică pentru Moldova". REGRETE enorme în urma trecerii în nefiinţă a interpretei Ana Barbu
Doliu în lumea muzicii. Interpreta Ana Barbu s-a stins din viaţă, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, răpusă de o boală incurabilă. Cei care doresc să-şi ia rămas bun de la regretata cântăreaţă pot veni, mâine seara, la Catedrala "Sfânta Teodora de la Sihla" din Capitală, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei. Ana Barbu va fi înmormântată miercuri, la Stăuceni.
"Serviciul 902 a fost sesizat la ora 8:20 dimineaţa, de către sora sa din casă de la Stăuceni. Ajungând la domiciliu, ei nu au putut altceva face decât să constate moartea biologică", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență, Petru Craveț.
Potrivit medicilor, interpreta suferea de scleroză laterală amiotrofică. Este vorba despre cunoscuta boală pentru care, vara trecută, milioane de oameni din întreaga lume şi-au turnat găleţi cu gheaţă în cap şi au donat bani, alăturându-se astfel campaniei umanitare Ice Bucket Challenge. Deocamdată, nu există tratament pentru această maladie.
"Se afectează doar sistemul motor ce răspunde de mişcări. Pacientul nu are alte tulburări de coordonare. Organele interne practic nu sunt afectate. Este conştient până la ultima clipă. Se întâlneşte cam 1 caz la 100.000 de populaţie. Durata medie de supravieţuite a pacientului este de aproximativ trei ani de la prima manifestare", a spus preşedintele Societăţii Neurologilor din Moldova, Vitalie Lisnic.
Rudele, prietenii, colegii de breaslă şi toţi cei care îi ascultau muzica deplâng moartea interpretei:
"A fost un om cuminte. Multă veselie făcut la oameni. Boala ei a fost nelecuitoare. A fost peste tot: în Germania, America, Israel, dar nu o fost chip de lecuit şi gata. Azi dimineaţă a închis ochii", a spus cumnatul Anei Barbu, Ion Grădinaru.
"Dumnezeu să o odihnească, acolo în ceruri ea va cânta cu noi împreună. O fiinţă care totdeauna, de câte ori nu ne-am întâlnit, de-atâtea ori îmi spunea că parcă este plină de viaţă, vrea să cânte, să trăiască, să cânte continuu", a spus conducătorul artistic al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară "Lăutarii", Nicolae Botgros.
"O imensă pierdere pentru noi ca această frumoasă şi irepetabilă interpretabilă interpretă, care era la fel de bună şi în cântecul popular şi în muzica uşoară, să fi plecat atât de devreme dintre noi", a spus ministrul Culturii, Monica Babuc.
"Muzica ei este foarte cunoscută, era o cântăreaţă foarte bravo. Îmi pare rău că a murit. Dumnezeu s-o ierte."
"O zi tragică pentru Moldova, pentru toată ţara. Trebuie să facem o zi de condoleanţe, să o aducem în memorie."
Interpreta şi-a început cariera în Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Fluieraş”, apoi a cântat în Orchestra "Mugurel".
Ana Barbu a susţinut ultimul concert de Revelion. Pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale, artista a cântat alături de membrii Orchestrei "Mugurel". "
Ana Barbu avut o carieră muzicală de peste 20 de ani, timp în care a lansat numeroase șlagăre.
Una dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul Anei Barbu este "Flori de liliac", iar interpreta s-a stins din viaţă tocmai când perioada liliacului în floare se sfârşeşte.
În anul 2011, Ana Barbu a primit titlul onorific de Artist al Poporului. Interpreta este maior al Serviciului de Salvare. Regretata cântăreaţă s-a născut în data de 30 octombrie 1959 în satul Temeleuți, raionul Florești.
A fost căsătorită și spunea că cele două fiice, Irina şi cunoscuta interpetă Natalia Barbu Sota sunt marea ei realizare.