Alegeri locale 2015. Cum va schimba viaţa oamenilor din Basarabeasca un candidat la funcţia de primar
Un centru medical unic ar putea fi soluţia pentru multe dintre problemele locuitorilor din Basarabeasca. În prezent, secţiile spitalului raional se află în clădiri amplasate în diferite sectoare ale orașului. Oamenii ar vrea ca un astfel de centru să fie deschis în fostul spital al feroviarilor.
Acum, doar o treime din suprafaţa fostului spital al feroviarilor este folosită. Clădirea are trei etaje:
"Venim aici doar pentru consultaţii. Spitalizarea acum nu este posibilă, la fel nu poţi primi vreun tratament serios. Dar transportul spre Chişinău ne bate la buzunar, şi aşa salariile sunt mici".
"Spitalul era curat, confortabil şi aproape de noi, pensionarii. Acum nu mai stau în spital. Medicii îmi dau pastile şi atât".
"Locuim aici, în apropierea fostului spital, însă până acolo este drum lung. Ajungem în vreo jumătate de oră".
Unul dintre candidaţi pentru funcţia de primar al oraşului, Valentin Potcovali, propune o soluţie pentru această problemă.
"Instituţiile medicale raionale se află în trei clădiri, situate în diferite sectoare ale oraşului. Am putea rezolva toate problemele, dar numai din contul împrumuturilor nerambursabile pentru sistemul de sănătate, care sunt destul de multe. Ministrul ştie deja despre aceste planuri", a spus Valentina Potcovali.
Ideea este susţinută şi de către medicul-şef al Spitalului Raional Basarabeasca.
"În sezonul de încălzire, avem cheltuieli extrem de mari pentru lumină, gaz şi apă. Acest lucru ne blochează. Noi insistăm de mult timp ca toate secţiile să se afle într-o clădire", a zis directorul instituţiei.
O altă problemă a localităţilor din raion rămân drumurile proaste, aşa cum sunt, de exemplu, în satul Sadaclia.
Candidatul pentru funcţia de primar al satului Sadaclia, Zinaida Garaba, a început deja să rezolve problema.
"Eu am început să rezolv această problemă. Împreună cu autorităţile raionului şi ministrul Transporturilor Vasile Botnari, ne-am înţeles că această problemă ar putea fi rezolvată până în toamnă. Va fi reparat tronsonul carea leagă satul de traseul naţional", a precizat Zinaida Garaba.
Printre alte priorităţi ale candidatului pentru funcţia de primar se numără iluminarea stradală, rezolvarea problemei gropilor de gunoi şi susţinerea instituţiilor de învăţământ.