DESCOPERIRE: Posibilii criminali ar putea fi recunoscuţi de mici
Din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de părere că tendinţele violente ale oamenilor au o bază biologică şi că anumite teste şi imagini ale creierului le pot identifica încă din faza copilăriei, titrează antena3.ro
Oamenii de ştiinţă susţin că, prin identificarea copiilor cu astfel de potenţial, pot fi introduse tratamente pentru a-i ţine pe o linie dreaptă. Dacă testele sunt îndeajuns de precise, acestea ar putea fi introduse în rândul analizelor normale.
Teoria a fost lansată de doi criminologi de vârf ai Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei din Washington. Unul dintre ei, profesorul Adrian Raine, a demonstrat că sociopaţii şi criminalii au anumite părţi din creier mai mici decât altele, cum ar fi amigdala şi cortextul prefrontal. Ambele controlează emoţiile şi comportamentul.
Conform profesorilor, identificarea acestor semne este importantă în stoparea formării anumitor criminali.