CAZ GROAZNIC la picnic! Ce s-a întâmplat în doar câteva clipe de neatenţie
Picnic cu final groaznic! Un copil de un an şi jumătate din Chişinău a ajuns în stare extrem de gravă la spital, cu arsuri adânci pe corp, după ce a luat foc de la o canistră cu combustibil care s-a aprins, scrie ipn.md.
Potrivit sursei, totul s-a întâmplat la un picnic într-un moment de neatenţie. Adulţii le-au spus medicilor că au luat canistra cu combustibil ca să aprindă mai uşor focul. Copilul se afla în apropiere şi, când de la o scânteie s-a aprins canistra, a luat foc şi el.
Speriindu-se, băiatul a început a alerga, iar flăcările au devenit şi mai intense. Un adult care era în preajmă a reuşit să-l cuprindă şi să stingă focul cu corpul său, suferind şi el arsuri.
Potrivit medicilor, copilul este internat în secția reanimare, în stare extrem de gravă. Băiatul a suferit arsuri adânci pe cap, față, piept, mâini și va fi supus mai multor intervenții chirurgicale.