Aprobat! MILIOANE de dolari se vor aloca pentru producătorii de mere, prune și struguri din ţară
Banca Mondială va acorda un credit de milioane de dolari pentru producătorii de mere, prune și struguri. Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat, astăzi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare adiţională a proiectului "Agricultura Competitivă în Moldova" (MAC-P).
Acordul prevede alocarea unui credit Republicii Moldova, în valoare de 12 milioane de dolari, și va intra în vigoare în următoarele 90 de zile de la data semnării.
Documentul vizează susţinerea financiară a producătorilor de mere, prune şi struguri din Republica Moldova, care au fost afectați de restricțiile impuse de Federația Rusă la export în perioada 2013-2014, plantaţiile cărora nu depăşesc 15 hectare.
Suma compensaţiilor va constitui până la 50% din diferența creată între preţul la fructe până la impunerea embargoului în 2014 şi preţul fixat atunci când au fost date la procesare.
Acordarea compensaţiilor se va efectua prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.
PUBLIKA.MD aminteşte că Acordul de finanţare adiţională a proiectului "Agricultura Competitivă în Moldova" (MAC-P) a fost semnat între Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Banca Mondială, la data de 21 mai 2015.