Patru jefuitori au smuls lănţişoarele unor femei. Mărturiile terifiante ale victimelor şi declaraţiile hoţilor
Patru indivizi au fost reținuți de poliție, fiind suspectați că ar fi jefuit în plină stradă mai multe femei. Aceștia le urmăreau în timp ce victimile se plimbau apoi, se apropiau și le smulgeau lănțișoarele de la gât.
În primul caz, a fost reţinut un bărbat în vârstă de 39 ani, originar din raionul Orhei. Potrivit poliţiştilor, individul urmărea victima prin parcurile publice, în special doamnele cu copii care ieseau la plimbare. Acesta se apropia pe neobservate şi le rupea lanţurile de la gât. Ulterior, acesta le vindea unor persoane de încredere.
Cel de al doilea individ a fost reţinut de către poliţişti, după ce s-a apropiat de o doamnă în vârstă de 48 ani, deposedând-o de lanţul din aur de la gât. El a încercat să fugă de la locul faptei, însă a fost urmărit şi încătuşat. Individul s-a dovedit a fi originar din satul Sociteni raionul Ialoveni, în vârstă de 18 ani.
Încă doi tineri bănuiţi de jafuri stradale au fost reţinuţi de către polițiști. Aștea s-au dovedit a fi cu vârstele de 20 ani, care anterior au mai fost documentaţi de poliţie pentru infracţiuni similare. Aceştea ar fi deposedat o femeie de telefonul mobil şi portmoneul cu 900 lei, în preajma unui spital din Capitală.
Toți patru indivizi au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă amendă în mărime de la 4.000 lei la 10.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la doi la cinci ani.