Sony Xperia Z4 există doar în Japonia. Cum se numeşte versiunea vândută în afara ţării (VIDEO)
Se pare că la nivel global telefonul Sony Xperia Z4 va fi comercializat cu numele de Xperia Z3+, având în vedere oricum că nu include schimbări majore faţă de Z3.
În teorie, după anunţul de astăzi, vom putea cumpăra cu toţii un Xperia Z4, cu menţiunea că smartphone-ul ilustrat mai sus va purta numele de Xperia Z3+ în orice alt colţ al mapamondului în afară de Japonia, scrie playtech.ro.
Un upgrade minor faţă de Xperia Z3, noul Xperia Z3+ este aproape identic estetic cu fostul vârf de gamă al japonezilor. La interior ascunde câteva modificări, dar ţine doar de voi să decideţi dacă acestea sunt suficiente pentru o nouă investiţie.
Este construit în jurul unui display de 5,2 inci Full HD cu o ramă realizată din aluminiu. Partea de procesare este asigurată de performantul Snapdragon 810 în combinaţie cu 3GB RAM. Acumulatorul are 2930 mAh.
În ceea ce priveşte captura, camera principală de 20,7 MP ce foloseşte un senzor Exmor RS ar trebui să fie suficientă pentru imagini din vacanţă.
Sistemul de operare preinstalat va fi Android 5.0 Lollipop, iar terminalul ar trebui să fie disponibil la operatorii autohtoni începând cu luna iunie a acestui an.