Minore exploatate sexual în Capitală! Un cuplu, găsit vinovat şi condamnat
Embed:
Un cuplu din Capitală a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că a obligat cinci fete, printre care şi trei minore, să se prostitueze. Potrivit procurorilor, acțiunile ilegale au avut loc în perioada 2013 - 2014.
Victimele erau asigurate cu locuințe și clienți și au fost exploatate sexual timp de mai multe luni, în Chișinău. Fetele urmau să le dea inculpaților jumătate din venit. Femeia și bărbatul au fost condamnați la 18 și, respectiv, 17 ani de pușcărie.
Concubinul inculpatei a fost tras la răspundere penală și pentru că a lovit un pieton. Sentința este cu drept de atac.