Partidă FENOMENALĂ între Sevilla şi Dnipro. Eroul meciului a plâns ca un copil la final (VIDEO)
Meci fenomenal în finala Ligii Europei. Sevilla s-a impus cu 3-2 în faţa lui Dnipro şi a cucerit pentru a patra oară trofeul, stabilind un nou record la numărul de trofee câștigate în această competiție. După succesul din acest an în Liga Europei, Sevilla şi-a asigurat calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor, conform noului regulament UEFA.
Eroul campionilor a fost un fotbalist care în urmă cu nouă ani a fost pescar şi taxator de tramvai.
Sevilla a reușit o performanță istorică aseară, câștigând pentru a patra oară în ultimii nouă ani trofeul Ligii Europei. Ibericii au avut emoţii în debutul partidei cu Dnipro, fiind conduşi din minutul şapte. Kalinic a deschis scorul pentru ucraineni.
Bucuria ucrainenilor a durat până la mijlocul primei reprize. Sevilla a egalat și apoi a întors scorul după ce a marcat de două ori în trei minute, prin Krychowiak şi Bacca.
În ultimul minut al primei reprize, Rotan a marcat pentru 2-2 cu o execuţie superbă din lovitură liberă.
Eroul ibericilor a fost columbianul Carlos Bacca. În 2006, atacantul de 28 de ani ducea o viaţă grea, fiind taxator de tramvai sau pescar în ţara sa natală, iar aseară a marcat cel mai important gol din cariera sa. Bacca a înscris golul victoriei pentru Sevilla în minutul 73, iar la sfârşitul partidei a plâns ca un copil.
"Ne-am pregătit mult pentru acest meci. Ştiam că va evolua şi Carlos Bacca, care este un atacant foarte periculos. Din nefericire, i-am permis să înscrie în acest meci. Golul trei a fost marcat din cauza propriilor greşeli, trebuia să respingem cât mai departe acel balon", a spus antrenorul Dnipro.
"Acesta este un moment foarte special. Este un moment pe care trebuie să-l trăim din plin. Aş dori să mulţumesc Sevilliei, locuitorilor acestui oraş, fanilor, cărora le place mult acest turneu şi pentru care ne-am asumat responsabilitatea să muncim din greu şi să câştigăm această competiţie", a spus antrenorul Sevilla, Unai Emery.
Sevilla şi-a apărat astfel titlul cucerit anul trecut şi a ajuns la patru trofee în Liga Europei, surclasând echipe precum Juventus, Inter Milano și Liverpool, toate având câte trei.