NOU TREND printre unii părinţi chişinăuieni. Îşi pun bebeluşii să se târâie pentru premii (VIDEO)
Mai mulţi bebeluşi au participat la o cursă de-a buşilea. Concursul s-a desfăşurat la un centru de expoziţii din Capitală. Părinţii şi-au încurajat micuţii, care au avut de parcurs câţiva metri.
Micuţa Carolina, de opt luni, a devenit câştigătoarea primei runde a competiţiei. Organizatorii i-au dăruit pentru efort o jucărie, care i-a fost însă pe plac fratelui mai mare al câştigătoarei.
"Dorim ca şi copiii noştri să fie sănătoşi, să fie primii în toate. Era cam capricioasă, probabil îi era somn şi dorea să vină la mine", recunoaşte mămica micuţei.
Câştigătorul cele-i de-a doua runde a devenit Daniel, de nouă luni. Mama lui a folosit o metodă ingenioasă pentru a-l motiva: "Cheile de la apartament sunt cele mai atractive şi noi cu ele l-am îndemnat. Sunt foarte fericită că se dezvoltă normal şi pentru că văd că este curios şi merge înainte cu foarte multă ambiţie".
"Nu am dormit special ca să venim şi am ocupat locul doi, ne-a plăcut foarte mult".
Copiii mai mari au participat la o altă cursă, cu maşini. Câştigător a devenit Cristian. Se pare că învins graţie micului dejun sănătos.
Organizatorii i-au răsplătit pe copii cu daruri.
"Premiile de care s-au învredinicit copii sunt diferite. Vor primi jucării, hăinuţe, mâncare specială şi multe alte surprize", a spus organizatoarea Doina Lisnic.
Evenimentul s-a desfăşurat al doilea an consecutiv.