RUSIA rescrie istoria! PATRU MINCIUNI pe care Vladimir Putin le spune constant
Propaganda moscovită este la datorie, iar un film rusesc despre invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice din 1968 a adus noi acuzaţii conform cărora Moscova modifică istoria pentru a făuri o nouă ideologie şi pentru a justifica o serie de acţiuni controversate, scrie evz.ro.
Invazia sovietică din 1969
Filmul rusesc "Pactul de la Varşovia, paginile declasificate" a fost difuzat, pentru prima dată, la 23 mai de televiziunea publică rusească şi prezintă invazia sovietică din Cehoslovacia, din 1968, în termeni pozitivi. Filmul justifică intervenţia armată pentru înăbuşirea "Primăverii Pragheze" şi afirmă că scopul nu era altul decât cel de a proteja Cehoslovacia de ameninţarea NATO, conform Business Insider.
Ministrul de Externe al Cehiei a acuzat Rusia de „distorsionarea grosolană” a istoriei, în timp ce preşedintele ceh, considerat un politician destul de prietenos Kremlinului, a declarat că filmul nu reprezintă altceva decât „minciuni propagandistice ruseşti”.
Nici reacţiile slovace nu s-au lăsat aşteptate, iar ministrul de Externe a acuzat Rusia că "încearcă să rescrie istoria şi să falsifice adevărurile istorice despre acest capitol întunecat al trecutului".
Pactul Ribbentrop-Molotov
Vladimir Putin a născut controverse în întreaga Europă în 2014, când a declarat că nu a fost nimic în neregulă cu Pactul Robbentrop-Molotov, semnat între URSS şi Germania nazistă în 1939.
"Ce este rău în faptul că Uniunea Sovietică nu a dorit să lupte?", a întrebat Putin, la o întâlnire cu istoricii în Moscova.
În luna mai a acestui an, Putin a apărat, din nou, Pactul într-o conferinţă comună cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, spunând că tratatul a fost semnat atunci când „URSS a realizat că a rămas singură în faţa Germaniei lui Hitler, în ciuda încercărilor lui Stalin de a forma o coaliţie anti-Hitler cu ţările occidentale”.
Angela Merkel a răspuns că Pactul Ribbentro-Molotov conţinea o anexă secretă prin care Stalin şi Hitler împărţeau Europa de Est în sfere de influenţă.
Pactul a pavat calea pentru invazia Poloniei de către Germania în 1939, dar şi pentru invazia sovietică a estului Poloniei şi a statelor baltice în 1940.
Hitler a fost bun până în 1939
Ziarul pro-Kremlin Izvestia a şocat opinia publică în 2014, când a publicat un articol în care susţinea că Hitler a fost un lider bun până în 1939.
"Ar trebui să facem o diferenţă între Hitler de până în 1939 şi Hitler de după 1939", nota publicaţia, care respingea comparaţiile dintre anexarea Regiunea Sudeţilor a Cehoslovaciei de către Germania nazistă şi anexarea Crimeei de către Rusia.
Articolul lăuda unirea Germaniei cu Austria şi Regiunea Sudeţilor „fără a fi vărsată nici o picătură de sânge”.
"Dacă Hitler s-ar fi oprit la asta, el ar fi rămas în istorie ca un politician de cel mai înalt rang", se arăta în articolul citat.
Criticii articolului au ripostat, însă, cu proptitudine şi au amintit de acţiunile lui Hitler de dinaintea anului 1939, enumerând înfiinţarea lagărelor de concentrare, prigoana împotriva non-„arienilor”, înfiinţarea Gestapo şi sângeroasa Noapte de Cristal, care desemnează pogromul împotriva evreilor de la 9-13 noiembrie 1938.
Crimeea ca leagăn al civilizaţiei ruseşti
Preşedintele Vladimir Putin nu pierde nici o ocazie pentru a considera Crimeea ca fiind leagănul sfânt al civilizaţiei ruseşti.
Vorbind în faţa naţiunii în decembrie 2014, Vladimir Putin a declarat că peninsula Crimeea "are o enormă însemnătate civilizaţională şi sacră pentru Rusia, aşa cum are Muntele Templului din Ierusalim pentru iudaici şi islamişti".
Cu toate acestea, convertirea la creştinism a Rusiei Kievene a pus bazele atât statului rusesc, cât şi celui ucrainean.
Mai mult decât atât, Crimeea a găzduit, de-a lungul secolelor, diferite populaţii, înainte de a fi anexată de Rusia de la Imperiul Otoman în 1783, iar aici putem enumera coloniile greceşti din urmă cu 2.500 de ani, dar şi tătarii crimeeni, care sunt consideraţi, acum, ca fiind populaţie indigenă în regiune şi se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari de la anexarea peninsulei de către Rusia în martie 2014.