Flashmob împotriva gheretelor din Chişinău. Un candidat la funcţia de primar vrea să le demonteze
Candidatul pentru funcţia de primar al Capitalei din partea Partidului Legii şi Dreptăţii, Marcel Darie, promite să lupte cu gheretele din centrul istoric al Chişinăului. El şi câţiva susţinători de-ai săi au organizat astăzi un flash-mob, prin care au cerut demolarea chioşcurilor.
"Stimaţi cetăţeni, în centrul istoric al Capitalei, în mod deschis, în campania electorală, se instalează gherete care comercializează ţigări. Pentru că pe aici trec studenţii, tot tineretul care se duce la facultate, ca să cumpere ţigări, ca să provoace fumatul."
Marcel Darie susţine că cel mai recent chioşc a fost instalat acum două săptămâni, la intersecţia străzilor Alexei Mateevici şi Mihai Eminescu. Potrivit lui Darie, proprietarul gheretei este consilierul municipal din partea PL, Mihai Ceban. Acesta nu a răspuns la telefon, pentru a comenta declaraţiile lui Marcel Darie.