Vânătoare de braconieri. Inspectorii au efectuat razii de contracarare a pescuitului ilegal
Embed:
Serviciul Piscicol vânează braconieri. Asta pentru că, tradiţional, începând cu luna aprilie pescuitul este interzis. Astfel, inspectorii au efectuat 83 de razii de prevenire şi contracarare a pescuitului ilegal.
În rezultat, au fost ridicate aproape 70 de plase de pescuit, mai multe undiţe şi două bărci. Potrivit legislaţiei, peştele confiscat este predat unităţilor piscicole sau de comerţ, iar banii obţinuţi în urma comercializării acestuia sunt transferaţi pe contul Serviciului Piscicol.
Peştele poate fi lăsat proprietarului, în funcţie de timpul, locul şi condiţiile săvârşirii faptei ilicite şi dacă plăteşte un preţ de piaţă.
Perioada de prohibiţie durează până în 30 iunie.