REACŢIA lui Gurin la demersul lui Gaburici privind demisia sa din funcţia de procuror general
"Nu voi comenta scrisoarea unei persoane, care este subiectul unei anchete". Aşa a reacţionat procurorul general, Corneliu Gurin, la demersul premierului Chiril Gaburici, prin care a cerut demiterea conducerii mai multor instituţii de stat, inclusiv a Procuraturii Generale.
"- Cred că nu trebuie să comentez astfel de scrisori. Mai mult, această scrisoare îmi e străină şi vizează o persoană care se află sub o achetă. Săptămâna trecută am stabilit un plan de acţiuni în privinţa acestei achete, inclusiv şi audierea celui care îi aparţine diploma. - Vă referiţi la domnul Gaburici? - Domnul, cetăţeanul Chiril Gaburici", a declarat Corneliu Gurin.
Sâmbătă, premierul Chiril Gaburici a cerut demiterea conducerilor Procuraturii Generale, Băncii Naţionale şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Solicitarea a fost postată pe o reţea de socializare. Abia la începutul acestei săptămâni, ea a ajuns la preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului şi deputaţi.
Premierul i-a dat un ultimatum de o lună conducerii ţării pentru a-i demite pe şefii celor trei instituţii de stat. În caz contrar, Gaburici spune că va demisiona.
Premierul Chiril Gaburici amenință cu demisia