Avem justiție mai bună? Moldova a urcat ȘASE poziții în clasamentul Indicelui Statului de Drept
Moldova a urcat, în acest an, șase poziții în clasamentul Indicelui Statului de Drept. Potrivit organizaţiei internaţionale The World Justice Project, ţara noastră ocupă locul 69 din 102 țări.
Pe primele locuri în clasament sunt Danemarca, Norvegia şi Finlanda. România se află pe poziția a 32-a, Ucraina ocupă locul 70, iar Rusia – 75. Cel mai prost sunt respectate legile în Zimbabwe, Afganistan şi Venezuela.
Indicele statului de drept este întocmit anual şi reprezintă nivelul de dezvoltare a mediului juridic și practicii legislative în diferite țări.
Performanţele statelor sunt evaluate după mai multe criterii. Printre acestea lipsa corupției, constrângerile din calea guvernelor, respectarea drepturilor fundamentale, transparenţă actului de guvernare, ordinea și securitatea, mediul regulatoriu, justiția civilă și cea penală.