Podurile din Capitală necesită reparaţie
Mai bine de jumătate din podurile din Capitală sunt vechi, uzate şi ar trebui reparate cât mai urgent. Concluziile aparţin autorităţilor Capitalei, care spun însă că bani pentru lucrările de reparaţii deocamdată nu sunt. În starea cea mai gravă se află două din cele mai vechi poduri din oraş, cel de pe strada Mihai Viteazul şi strada Ismail, care, din cauza fluxului mare de maşini şi a uzurii avansate, se şubrezesc pe zi ce trece.
Toate podurile din Chişinău au fost construite până în anii 80 ai secolului trecut. Au fost proiectate pentru un trafic de 70 de mii de maşini, zilnic. Acum, pe ele trec de trei ori mai multe auvehicule. Cifra a juns la 200 de mii şi continuă să crească cu 8 mii anual.
Autorităţile nu au prevăzut, în acest an, niciun leu pentru reparaţia podurilor. Vor fi plombate doar gropile.
Şi podurile mai aşteaptă. Doar pentru renovarea celui de pe strada Mihai Viteazu, este nevoie de 30 de milioane de lei. Mai mult de jumătate din bugetul anual pentru reparaţia drumurilor.