La sfat cu angajații de la "Spații Verzi". Promisiunile candidatului PDM la funcţia de primar
Condiții de muncă mai bune și salarii mai mari. Asta le promite angajaților Întreprinderii "Spații Verzi", candidatul PDM pentru funcția de primar al Capitalei, Monica Babuc. Totodată, ministrul degrevat al Culturii le-a dat asigurări muncitorilor că împreună cu echipa sa vor găsi soluții concrete pentru depăşirea dificultăților pe care aceștia le întâmpină.
Monica Babuc a declarat că va soluționa în primul rând problema transportării angajaților care vin din suburbii. În prezent aceștia sunt aduși la muncă în camioane de tip "ZIL".
"Este o lipsă acută de peste două treimi din necesarul de personal. Respectiv trebuie găsite soluții pentru a interesa oamenii să vină să muncească aici, deci a le găsi majorări de salariu, a le crea condiții normale, același transport, același prânz cald", a spus candidatul PDM la funcţia de primar al Capitalei, Monica Babuc.
Potrivit reprezentanților Întreprinderii "Spații Verzi", o altă problemă este numărul mic de angajați, care nu pot face față volumului mare de lucru.
"Problema cea mai mare este insuficiența financiară, adică bugetul extrem de limitat din ultimii ani nu ne face posibil ca noi să amenajăm și să îngrijim spațiile verzi așa cum ne-am dori", a spus şeful-adjunct al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi, Galina Leahu.
În cadrul Întreprinderii Spații Verzi lucrează peste 600 de persoane. Salariul mediu al unui angajat este de aproximativ 2.500 de lei.