Un poliţist din Cimişlia, REŢINUT în flagrant. Ce le-a promis unor oameni în schimbul a 600 de euro
Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cimişlia a fost reţinut în flagrant, fiind bănuit de comiterea actelor de corupţie.
Potrivit procurorilor, ofiţerul a estorcat de la câteva persoane bani pentru a nu porni urmărirea penală pe un pretins fapt de încălcare a regulilor securităţii muncii, soldat cu decesul unui minor.
După ce cazul a fost documentat de procurori şi ofiţerii Direcţiei Efectiv al Inspectoratului General de Poliţie, ieri, omul legii a fost reţinut în flagrant în momentul primirii a 600 de euro.
Actualmente, bănuitul se ală în izolatorul de detenţie preventivă pentru 72 de ore, după care se va stabili măsura preventivă a acestuia.
Dacă va fi recunoscut culpabil de comiterea corupţiei pasive, ofiţerul riscă până la 10 ani închisoare.